luni, 30 martie 2015

Necrofilie- Delia feraru


Primul cadavru pe care l-am iubit
A fost cel al tăcerii.
De acolo a început necrofilia mea.
Am iubit cu disperare
Toate sicriele lui Bacovia,
Tot negrul lui aburind
Lăsându-mă albă si moale
Ca Florile Răului.
Fiecare zi se năştea
Din pântecul meu,
Eu însămi taiam cu mândrie
Cordonul ombilical de lumină,
Lăsând lumea în haos,
Totală anarhie şi ceaţă.
Târguri prea tiste să plângă,
Oameni prea morţi să trăiască,
Poeţi prea beţi ca să scrie,
Negru prea alb ca să doară,
Alb mult prea negru să strige.
Bacovia zeu,
Eu necrofilă de versuri.
(Delia Feraru)

Cutremurul plumbului-Delia Feraru


                                                                                                                                                                    Cum au căzut blocurile        

Peste chipul meu- asfalt...        
Nu pot să-mi imaginez
Spaima ochilor mei
Sărăciți de toate grafitti-urile
Scrise în lipsă de cerneală.
Oamenii sunt ciudați.
Trec pe lângă ruine
Fără să le-ntrebe
Dacă le e bine,
Fără să dea de pomană
Vreo mână care să construiască
Un suflet de piatră suprem.
Cum a rezistat inima mea
Atâtor cutremure calde...
Chiar nu pot să înțeleg
Cum n-a pocnit în mijlocul străzii,
Cum n-a curățat cu sângel ei rece,
Mizeria orașului plumb.
Ingrata mea inimă
E o lașă sub acoperire,
Care întinde steagurile curajului
Peste zgârie nori
și șoptește plămânilor:
respirați,
curaj,
inspirați,
curaj,
încă mai e o speranță,
încă nu s-au sfârșit cutremurele,
mai e puțin
și vom face dragoste pe străzi,
eliberați de un corp
care nu se lasă strivit,
nici de blocuri,
nici de plumb.